Am cam lasat blogul in paragina cat timp am fost la bunici. Noroc ca mai am si eu acces la internet din cand in cand, altfel saracul de el (blogul) ar putea sa “moara de foame”… Bineinteles, glumeam.
Adevarul e ca mi-e dor sa scriu. De fapt, am inceput sa scriu un roman. Altul… Mi-am cumparat un caiet special pentru acest lucru. Vreti sa stiti cat am scris? Cateva randuri… Atat.
De ani de zile planuiesc sa scriu ceva. Cel mai lung “roman” al meu contine patru capitole, l-am scris cand aveam 13 sau 14 ani si nu am de gand sa-l public vreodata. Tot timpul aman. La inceputul fiecarei veri imi propun sa incep un roman. Si la sfarsitul ei realizez ca ceea ce mi-am propus nu a devenit realitate.
Dar sper ca va deveni candva…
***
Azi e 19 august. Tot mai am timp vreo trei saptamani sa realizez ce mi-am propus. Deocamdata sunt cu familia in concediu la mare. Nu am mai fost de cand aveam 7 ani. A trecut ceva timp de atunci…
Oricum, sunt in Constanta de cateva zile. Urmeaza sa plecam sambata la bunici, pentru ca la inceputul saptamanii viitoare sa ajungem in Timisoara. De asta spun ca a trecut si vara asta.
Deocamdata va las, dar banuiesc ca voi reveni curand.
UPDATE: Schimbare de plan. Se pare ca raman la bunici pana in septembrie.
În urmă cu un an, articolul pe care îl scriam de ziua mamei mele era şi articolul cu numarul 10. Astăzi, tot de ziua mamei mele, scriu cel de-al 100-lea articol.
La mulţi ani, mama! Te iubim, atat eu, cât şi Mădă şi tata. Te iubim enorm, şi apreciem tot ce faci zi de zi pentru noi. Ştim că nu e uşor!
Meriţi un cadou adevărat şi promit că îl vei primi.
“Ştiu că nu te bucuri prea tare că este ziua ta … crezi că îmbătrâneşti, când defapt, întinereşti. Aşa e! Întinereşti pe zi ce trece. Sunt mândră de tine! Te iubesc!
(Mamei mele, Violeta, care împlineşte astăzi 41 de ani)”
După ce am ascultat-o de vreo 12 -- 13 ori, mi-a venit cheful să fac un set pe Polyvore.
Setul este probabil cel mai bun pe care l-am creeat vreodată, dar este mult prea dark şi nu este chiar genul meu. Poate pentru că nu aş putea fi niciodată aşa (mi-am promis că nu mă voi apuca niciodată de fumat).
Da, aţi auzit bine! Am dansat pentru cartea recordurilor. Am, adică noi, cei 886 de liceeni timişoreni. Dacă am şi bătut vechiul record aflăm peste câteva zile.
Astăzi m-am trezit la ora 6. La 8 am ajuns la şcoală unde am primit tricourile, albe – băieţii şi violet – fetele. De la 9 la 10 am repetat, apoi am dansat la deschiderea C.N.B. Fest 2010 (sărbătoarea liceului meu). Am mai stat la şcoală până la 11, apoi am plecat cu toţii în Piaţa Operei. Acolo ne-am întâlnit cu ceilalţi “dansatori”, de la Lic. Obradovici, Lic. Béla Bartók, Lic. Pedagogic, C.N. Loga, Lic. Shakespeare şi alte licee din oraş. De la Colegiul Naţional Bănăţen au participat la dans aproape 200 de elevi, dacă nu chiar mai mult.
Deşi sunt extenuată, m-am distrat de minune! Am repetat mai bine de o lună pentru acest eveniment, şi mi se pare că a ieşit super. Acum mă duc să dorm puţin.
Jolish
P.S. Dacă vreţi să vedeţi şi să citiţi mai multe despre acest eveniment daţi click aici, aici şi aici. Şi dacă vreţi să vedeţi şi un filmuleţ, daţi click aici.
Vă mulţumesc tuturor pentru comentarii, şi pentru că m-aţi susţinut zilele astea (şi nu numai). Mi-aţi demonstrat încă o dată ce persoane extraordinare sunteţi şi cât de norocoasă sunt că vă am ca prieteni.
Zilele astea (în special ziua de azi) nu au decurs aşa cum am vrut. Am fost mai irascibilă şi egoistă ca niciodată, nimic nu-mi ieşea cum trebuia. Şi în plus mă mai durea şi spatele îngrozitor. Şi din cauza asta m-am lăsat condusă de impuls şi de emoţie, în loc să gândesc. Şi am greşit…
Şi tu ai greşit, dar nu trebuia să fiu atât de dură cu tine. Am fost aspră şi orgolioasă. M-am gândit că e mai bine să te ignor, că în acest fel o să-ţi dai seama că ai greşit şi o să-ţi ceri scuze. Dar când ai văzut cum mă port, m-ai tratat la fel. Şi crede-mă, eram cât pe-aci să plec de unde stăteam şi să-ţi întind mâna în semn de pace. Doar aşa făceam de fiecare dată când mă supărai. Şi eu nu puteam sta supărată prea mult pe tine…
Dar de data asta ceva era diferit. Orgoliul meu. Şi faptul că nu mai era ea aici să ne împace. Şi apoi, mi-am dat seama că va trebui să-ţi vorbesc odată şi odată. Şi ţi-am vorbit. Dar tu ai fost rece. Ţi-ai pus căştile în urechi, ţi-ai dat drumul la muzică şi te-ai închis în tine. Şi apoi, brusc, am realizat că şi eu procedasem la fel. Stătusem închisă, supărată, în lumea mea. Greşisem, din nou, mai mult decât greşisei tu. Trebuia atunci, în acel moment să-mi cer scuze (deşi mă săturasem de comportamentul tău, te iertasem). Dar scuzele nu ajutau cu nimic.
Aşa că ţi-am acordat timp să te linişteşti. Şi sper că a funcţionat! Oricum, să ştii că îmi cer scuze, deşi amândouă am greşit. Ştiu că nu ai vrut să mă superi, ştiu că aşa eşti tu. M-ai supărat de atâtea ori înainte, şi totuşi te-am iertat de fiecare dată. Iar azi … am făcut o dramă dintr-un fleac!
Am citit, mi s-a părut foarte interesant, aşa că m-am înscris. Campania se desfăşoară pe 15 Mai în aproape toate oraşele din România. Dacă oraşul tău nu este pe listă, când te înscrii îl poţi adăuga. Împreună cu câţiva prieteni o să fiu pe 15 Mai în oraşul meu să împart zâmbete.
Ciudat e că în urmă cu câteva zile mă gândeam ce ar fi dacă i-aş zâmbi pur şi simplu unui străin. L-aş face să se gândească la asta? I-aş însenina ziua? Sper că da.
